Scrisori (5)

Pot să-mi iau locul lângă tine, pe stea? Da, spuse prințul, ești prietena mea, e doar o poveste. Ne cunoaștem, ne-am întâlnit într-o zi pe pământ, eu mergeam pe parte a lui, tu pe cealaltă. Tu erai așa și pe dincolo, erai ca toate femeile, uite că ți-am reținut chipul, eu m-am emoționat și ți-am spus ceva cu mâna pe inimă, dar n-ai vrut să mă crezi, ai întins mâna, ai dat de un nor, eu am cuprins de umeri o frunza, unii te văd numai pe tine, alții mă văd numai pe mine, ne suprapunem atât de perfect încât nimeni nu ne poate zări deodată și nimeni nu îndrăznește să locuiască de unde putem fi zăriți amândoi, sângele duce zvonuri de la unul la altul, cum ești?, dacă ridic brațul și-l întind mult înapoi îți descopăr clavicula dulce și, urcând degetele îți ating sfintele buze, apoi brusc se întorc și îmi strivesc până la sânge gura, dacă o să vrei să mă uiți ascunde-te de lună, îți va aminti cum am mers prin lumina ei cu picioarele goale, dacă vrei să mă uiți, nu încerca să mori, mai ales nu încerca să mori.

 

cassian    sorescu    blandiana

71 de gânduri despre „Scrisori (5)

      1. doar nicole

        Dacă e… prea mult cântec, revin și spun… încântare. O scrisoare care a curs încântător (discurs vălurit pe note de… m-am, ți-am, ne-am… cu refren de stea, sânge și lună, incursiune a(nce)strală sau… dans). Într-adevăr, poate un semiton spre altceva.

        Apreciază

        Răspunde
              1. Maria(araoimi)

                😃😂
                Păi? Care este diferența între luciditate și rațiune? Nu cred că există una fără alta. Ce dracu, mă „învârt ” în lumea bărbaților, am nevoie de rațiune. Aripi ? Cred că toți avem, uneori… 😊

                Apreciază

                Răspunde
      1. smaranda64

        Adort povestitorii de basme.
        La 18 ani, când alții căutau complicații magnetice, eu citeam povești nemuritoare, citeam Erik von Däniken, și SF.
        Azi, caut pe TV documentare cu spații intrastelare și… călătoresc … visând printre stele.

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          „Amintiri din viitor” parca se numea cartea lui von Daniken. Alaturi de Sven Hasel si Pardaillani lui Michel Zevaco , Daniken e unul din creatorii universului copilariei. Unde vrei sa ajungi , printre stele?

          Apreciază

          Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s