Arhive zilnice: 3 august 2016

Scarlett O’Hara nu era frumoasă…(2)

(…) Priveam listele cu admișii examenului de treapta a doua și descopeream cu fiecare secundă ca existau mai mult de 70 000 de universuri ale sufletului, dupa cum incercase sa ma păcăleasca Ibn Arabi. Tropăiam sufletește, sus-jos, pe o scara a lumii reale incercând sa invoc divinitatea pentru a amâna deznodamandul. Știam puține lucruri legate de identitatea ei. O chema Corina. Atât. Credeam ca nu am nevoie de mai mult. Incerc in ultima vreme multe mirari comparând cat de puține date (statistice?) imi erau înainte de ajuns pentru a fi fericit si cât de multe, complexe si de neințeles, asociate si cu relații de cauzalitate sulfuroase, folosesc acum. Și pentru mult mai puțin: securizarea sentimentului. Și totul din teama de ridicol, cea pe care o descoperi undeva pe la 25 de ani, cand ți se confiscă copilăria si terfelirea oricărui ” te iubesc” ți se pare o crimă. Ce tampiți suntem noi, maturii, în loc să dezvoltam un sentiment frumos, îl supunem legilor si prejudecaților cutumiare.

Mă speria gândul că ar putea fi două sau mai multe Corine, că ar putea fi rezultate diferite, că aș putea fi confuz, că…Eroare de predicție. Realul nu lucrează decăt in sistem binar, 1 sau 0, cupă de șampanie sau cupă de cucută. Eșecul beneficiaza chiar de un pachet premium, cucuta are aromă și buchet, uneori e un cupaj de angoase anterioare, rafinament, ce mai! Chiar  și Socrate a fost forțat sa inteleagă ce e la capătul oricărei filozofii. Era o singură Corina. INCE, nume complet. Picată. Cu o medie ce arăta ca luase treapta, dar pierduse liceul. O dramă, după cum mă pregatiseră pentru viață ai mei. Ciudat! Eu nu simțeam nimic. Rezultatul examenului nu mișcase niciun val. Ceva era ilogic. Sau instinctul meu de conservare intrase in acțiune, micsorănd dezastrul prin schimbarea abscisei cu ordonata. Beatitudinea dădea cu bățul in tristețea ce  ma lătrase ceva vreme. „Pe tac-su il cheamă N, numele de familie  I nu e prea comun, cu o carte de telefon pot afla foarte simplu un număr si o adresă completă, fără să mai fur catalogul cand oi fi elev de serviciu”. Atinsesem ținta printr-un eșec. În loc sa-mi fie răpita, imi era restituită pâna la nivel de monada. A fost singura dată in viața cănd lumea adulților mi-a oferit ceva gratuit.

Imi priveam mâna. Era albastră de cerneală amestecată cu  transpirație. Ținusem strâns ultimul bilet al ei catre mine. Acum era indescifrabil. Nu era bai. Il știam pe de rost. Ca pe toate celelalte. În ăsta incercase sa ma impresioneze cu câteva citate dintr-o carte a unui cascador francez. „Se face ziuă. Încearcă sa traiești.”, era unul dintre ele. Chiar așa! Aveam o lume de câstigat, cum vor spune clasicii, mult mai târziu.