Poveşti nemuritoare (4)

„…Haideţi să lăsăm de-o parte Sfintele Scripturi şi să ne întoarcem în lumea care ne înconjoară. Unde îşi recuperează americanul modern măsura valorii, nu în calitate de cel ce pune pâinea pe masă sau ca integrator economic, ci ca menestrel romantic şi cavaler falic, ca personaj, întruchipare şi erou? În adulter. Şi unde reuşeşte femeia americană, redusă la nesimţire de sclavia gospodăriei şi compania imbecilizantă a odraslelor nesătule, să-şi recupereze puterea de decizie, de îndrazneală şi de discriminare-pe scurt, demnitatea? În adulter. Bărbatul şi femeia adulterului sosesc la locul faptei despuiaţi de toate falsele uniforme furnizate de societate; nu vin cu alta recomandare decât cu cea proprie lor, nu posedă alte calificări decât cele încredinţate lor de Dzeu, adică euri nesăţioase şi organe genitale funcţionale. Se întâlnesc întru iubire, pentru iubire, cu iubire; tresaltă într-o glorie nepoluată de înţelepciunea lumească; ei sunt cu adevărat copiii luminii. Acei dintre voi- cei a căror feţe mă ţintuiesc amuţite în timp ce mă zvârcolesc în acest amvon imaginar- voi, cei care v-aţi dezbărat de somn şi aţi comis un adulter, veţi încuviinţa în inimile voastre adevărul spuselor mele.

Dintotdeauna Cuvântul e scandalos. Vă implor, nu desconsideraţi, după ce veţi fi reflectat, interpretarea pe care meditaţia mea asupra acestor porţiuni ale Scripturii le-a precipitat înţelegerii mele.

Mai exact, sacramentul căsătoriei, aşa cum a fost instituit în imposibilitatea lui obstinată de către  Mântuitorul nostru, există doar ca pre-condiţie a sacramentului adevărului. Unuia îi facem o reverenţă simbolică şi jurăminte forţate; celuilalt o reverenţă vie, de prezenţă carnală hărăzită interdicţiei şi jurăminte care ne restituie inima în timp ce ne tremură vocea rostindu-le. Cearşafurile căsătoriei sunt ţesute cu firele de plumb ale eternităţii; materialul canapelei adulterine e împănat cu filamentele vii, luminoase, ale efemerului, ale timpului însuşi, elementul nostru, unicul nostru element, căruia Iisus I s-a  închinat, păşind în istorie, în loc să-l evite, precum Buddha.

(…)

Noi suntem o generaţie adulterină. Să o celebrăm. ”

John Updike , ” O lună de duminici”, pg 46-47, Editura Univers, 2009

8 gânduri despre „Poveşti nemuritoare (4)

    1. castanman Autor post

      Nici eu nu stiu de ce este prezent, nu ma intereseaza, un filozof neamt, Adorno, chiar a insistat intr-o carte, ” Dialectica negativa” , asupra irationalitatii si contradictiilor realitatii. Astea nu justifica societatea existenta, ci fac posibila critica ei ( in opozitie cu Hegel). Adorno , ( un tip fain), chiar neaga identitatea dintre ratiune si realitate. Si mai face praf si pretentiile filozofiei de a reduce lumea la un set de concepte care ar justifica existenta

      Apreciază

      Răspunde
      1. lucillette

        A făcut bine că a insistat. Iraţională şi contradictorie este realitatea. Nu se poate nega.Eu nu neg nici că Adorno ar fi fost un tip fain. Cu siguranţă, însă, există unul şi mai fain. Diferenţa ar fi că pe acesta il cunosc şi eu…

        Apreciază

        Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s