Pseudo love story

Un copil devine adolescent când pune mâna pentru prima oară pe telefon şi sună o fată. Adolescentul devine bărbat în momentul în care pune telefonul în furcă. Înainte ca femeia să termine ceea ce are de spus. Sunt lucruri aflate în liceu, pe vremea când făceam practica. Demult. De la un muncitor.

O legendă urbană spunea, tot cam pe atunci, că fiecare avem o jumătate. Identică. Trebuie doar căutată, găsită, păstrată. Reţeta fericirii. Simplu. Exact ca-n manualele lui Dale Carnegie.

Dar am crescut şi m-am convins că fiecare iubire e doar o repetiţie la marea singurătate. Se respectă astfel identitatea indiscernabililor. Nu pot exista în natură doi indivizi perfect asemănători şi egali. De nedistins între ei. O spune şi Leibnitz într-un eseu în care justifică principiul raţiunii suficiente: Dumnezeu, care acţionează după criterii de înţelepciune şi de economie, n-ar fi avut nicio raţiune pentru a crea două lucruri în loc de unul.

Nu există iubire. Doar o egoistă regăsire de sine.

Dacă nu sună telefonul, sunt eu, iubi…

26 de gânduri despre „Pseudo love story

  1. lucillette

    “Nu este treaba filozofilor să ia lucrurile mereu în serios.” spunea tot Leibnitz. Unii mai înţeleg asta, dovadă că, dacă-mi permiteţi o remarcă, există iubi care ar putea spera ca telefonul să nu-i sune vreodată. Ar însemna să-i tulbure iubirea. Sau,de ce nu, aşa cum spuneţi dvs., egoista regăsire de sine…

    Apreciază

    Răspunde
  2. calinakimu

    Afirmații categorice nesustenabile…Colajul dintre filosofiile de viață ale ”altora”, nu-ți vor fi de folos în nici un fel, din contră, te vor confuza, atâta vreme când descoperirile nu-ți aparțin ȚIE. Universul este UNIC, iar realitatea urmează această regulă. Dar numai unicitatea fiecăruia poate descoperii aceasta… pe CALEA sa propie.
    Nu mi-a trebuit mult să înțeleg că Dale Carnegie bate câmpii, sau …de unde știe Leibnitz despre existența sau inexistența lui D-zeu?! Presupunând că știe(?!) că D-zeu există, cum poate înțelege mintea limitată a lui Leibnitz…necuprinsul, rațiunea(?!) lui D-zeu?!
    Asta ca să nu mai comentez ultima afirmație care neagă iubirea și certifică o invenție a minții ignorante…ego-ul…
    Cred.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Descoperirile mele legate de filozofia de viata sunt insignifiante. Probabil ca si ale tale. Si uneori nocive, poluate de mediul sulfuros in care traim. Leibnitz mi se pare cel mai tare ca experienta si inovatie in filozofie. Il ajuta matematica. E superba acea definitie – ” lumea este curba infinita care atinge intr-o infinitate de puncte o infinitate de curbe, este curba cu o variabila unica, seria convergenta a tuturor seriilor”. Stii foarte bine va fi dat de Leibnitz sufletului si subiectului ca punct metafizic: monada. Legat de Dzeu, filozoful stie ca acest creeaza, fara indoiala, cea mai buna dintre lumile posibile, adica alege acea combinatii de posibilitati care sunt in stare sa coexiste si in cadrul careia sa se atinga, totusi, cea mai inalta treapta a perfectiunii. Decizia sa nu depinde de vreun arbitru. Dzeul lui Leibnitz se misca intre cel al lui Descartes ( Dzeu nu creeaza adevarurile eterne) si cel al lui Spinoza (Dzeu nu depinde de de o necesitate metafizica imposibil de convertit). Cat despre ego…Sa spunem ca am folosit un alibi

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
      1. calinakimu

        Descoperirile mele nu sunt insignifiante, decăt poate pentru alții(?!). Consider că ceea ce m-a preocupat toată viața…adică VIAȚA, nu poate fi insignifiant, repet, în ceea ce mă privește, știind un fapt elementar, fiecare are o cale proprie.
        Consider că ne lăsăm prea ușor seduși de jocurile rațiunii neputincioase în domeniul relaților din afara celor materiale, practice. Intruziunea rațiunii în acest domeniu a generat toată această nebunie. Totul a devenit interpretabil, relativ, dubitativ, confuzabil. O fi viața un joc…dat nu o joacă…iar mintea rațională se joacă cu…focul.
        D-zeu este o invenșie a rașiunii, a găndurilor, a cunoștințelor procesate, interpretate, imaginate…Cine-și poate imagina cu rațiubnea limitată…necuprinsul, fără să cadă în ridicol? Faptul că s-a practicat și se practică jocurile minții, nu înseamnă că sunt reale.

        Apreciază

        Răspunde
        1. castanman Autor post

          Eu nu am spus ca viata e insignifianta. Nu incerc decat o dezvrajire a acesteia. Folosesc o trusa de scule din magazia rationalului. Uneori e necesara desacralizarea arealului si invalidarea neconditionata a valorilor pentru a reduce lumea la un obiect perfect cuantificabil. Ce poate fi perfect controlat. Cam weberian, dar asta e.. Avem nevoie de o neutralitate axiologica si -i musai sa ne impiedicam de predecesori. Nu e partizanat. E o palmare empirica a realitatii.

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde
          1. calinakimu

            Eu pledez pentru sinuciderea rațiunii. Aceasta este piedica pentru care lumea noastră a luat-o razna. Se spune că somnul rațiunii ar naște monștii(?!) Aiurea ! Rațiunea naște monștrii și-i ține în viață. Somnul ei va lăsa realitatea pură să se manifeste, nu cea contrafăcută de cunoaștere moartă, de închipuirile gândurilor să preia controlul. Când oare această rațiune va înțelege că domeniul ei de manifestare este al matematicii, logicii, științei, cercetării lumii practice, a măsurabilului și al cântăribilului?! Domeniul relaților, adică al vieții, care în
            mod fundamental este relație, aparține inimii, aparține percepției directe a organelor spirituale nedezvoltate încă, a sensibilității, a compasiunii, a iubirii unificatoare ?!
            Lumea nu poate fi redusă la un obiect cuantificabil. Universul nu poate fi cuprins de rațiune, de gândirea limitată, niciudată partea nu va cuprinde întregul…decât armonizându-se cu acesta. Chiar și atunci incognoscibilul va rămâne, dar fără mister, fără aventură…ce-ar mai fi viața?!

            Apreciază

            Răspunde
            1. castanman Autor post

              Sinuciderea ratiunii nu e posibila, e legata de un alt principiu logic fundamental, principiul noncontradictiei. Impreuna enunta calitatile oricarei realitati. Principiul ratiunii suficiente ia forme diferite in diverse contexte: p.r.s. al devenirii ( stiintele naturii), p.r.s. al cunoasterii (logica), p.r.s. al fiintei (matematica), al actiunii ( stiintele morale). Cautarea acestuia ( principiul ratiunii suficiente a adevarului) poate duce la infinit. Este infinit numarul individualilor care a influentat un fapt singular. Totusi, e o necesitate. Sigur, putem extrage omul ca fenomen din aceasta necesitate, facandu-l liber , daca apelam la esenta lui noumenala. Noumen in sensul dat de Platon, adica ” inteligibilul, ca opus al sensibilului”. Relatiile vietii ca apartinand inimii mi se pare o teza hazardata.Sunt de acord ca partea nu va cuprinde intregul. Este demonstrata de seria convergenta a celorlalte serii.E un Leibnitz rebranduit de tine

              Apreciat de 1 persoană

              Răspunde
              1. calinakimu

                Cea mai mare piedică aflată în calea revelației adevărului este cunoașterea, care ține de rațiune. Toate filosofiile, toți filosofii, toate religile, toată știința lumii…nu a reușit decât să bată apa în piua(colocvial spus), n-au reușit decât să interpreteze după ureche, mai fină sau mai puțin fină, partituri, variațiuni ale imaginației. Lumea, în ciuda atâtor religii și filosofii, este tot mai confuză, tot mai egotică, cu tot ce presupune aceast ego deșertificator.
                Adevărul, perfecțiunea, fericirea, iubirea, bucuria, extazul, toate acestea țin de domeniul interiorității noastre subtile. Rațiunea, gândirea sunt pur materiale, au o vibrație joasă…acționează doar pe orizontală.
                Percepția directă este popsibilă, o dată cu întreruperea fluxului gândirii. Desigur, în acest moment timpul psihologic nu mai există, deoarece prezentul este atemporal. Rațiunea, gândirea se manifestă în domeniul timpului cronologic, pe când percepția directă, repet, este trăirea prezentului(atemporal). Asta se petrece în clipa în care între observator și obiectul observației nu se interpune nimic. Dispar grilele, etichetele, condiționările minții. Mintea TACE. Numai în acestă tăcere subtilă se poate manifesta revelația, deoarece adevărul nu este un proces rational. Aici este vorba de Inteligența Universală.
                De altfel, despre acestea am tratat și tratez în cele peste 400 de articole pe care le-am postat pe blog. Bineânșeles, cuvântul nu este obiectul, este imposibil de tradus intraductibilul, ceea ce nu poate fi descoperit decât prin efort devoțional propriu. Dar …poate provoca dezvoltarea organelor spirituale pentru ”văzut” si ”auzit”, poate tulbura somnul profund al celor mulți, poate declanșa întrebări incomode.

                Apreciază

                Răspunde
  3. Justine

    Perfect de acord cu autorul articolului. Dragostea nu se găsește, se fabrică, din ce ai, cu ce poți, că altfel nu poți trăi. Nu poți trăi nici fără căutarea de sine, de jumătate, de oglindă, căutare care nu are neapărat de-a face cu dragostea. Aș fi vrut ca articolul să detalieze, să exemplifice afirmațiile de altfel destul de categorice.

    Apreciază

    Răspunde
    1. g g

      amândouă.
      de ce teamă de sinele său?
      referitor la conținutul postării, aveam niscaiva idei, dar după ce am citit mai sus niște comentarii exclusivisto-decretive mi-e cam jenă să le mai etalez..

      Apreciază

      Răspunde
        1. g g

          după ce deschizi tu ușa aia, na!.. pardon, autorul.

          daar, pentru economia postării, îmi reprim jena ;;) și azvârl doar atât:
          un întreg + un întreg, nu 1/2+1/2. nț

          Apreciază

          Răspunde
            1. g g

              din respect matematic înlocuiește ‘+’ cu ‘cu’ (ce mișto! cum apar conotații la conotații… :))) ), fără a sconta pe un anumit rezultat. poate fi oricare.
              jena (italizat) era de fapt o manifestare discretă a unei spontane plictiseli.
              nu prea (spre deloc) am avut parte de momente în care să mă jenez să spun ce cred.
              d-aia zic: te-or supăra poate, dar păstrează niște nebuni ca stella, nighmare and stuff; fac tot deliciul!

              Apreciază

              Răspunde
                1. g g

                  paradoxal, nu din plictiseală, ci din curiozitate și constanța aia, remember?, și pentru că am găsit ceva-altceva față de ce abundă în arealul ăsta. am mai descoperit încă vreo doi după tine.
                  app de areal, mă irită că de-abia mi-am făcut cont pe blogspot, abia m-am obișnuit cu interfața, chit că mai am de tras cu setările de acolo, dar când ajung să comentez pe wordpres, de pildă la tine, trebuie să mă loghez, chit că sunt/par/știu că sunt logată, altfel îmi dă eroare la postarea comentariilor.
                  am început să dau și eu cu subsemnatu’ la chestia aia cu urmăritul unui blog/user, aparent sunt în cărți, dar am surpriza să văd că nu sunt notificată decât, nu știu, dacă mai bag câte-un ochi și mai fac vreun comentariu.
                  în fine, angoasele mele.
                  deci, despre ce era vorba aici?
                  a, da! una caldă, alta rece: matematică pură, principiul rațiunii suficiente (nenecesar, după mine, în argumentația contra halucinantei sinucideri a rațiunii), filozofia esenței matematice, dar și a matematicii, risipa implacabilului și restul echilibristicii dintre rațiune și suflet.
                  uneori comentariile surclasează postarea ce le provoacă.

                  Apreciază

                  Răspunde
                  1. castanman Autor post

                    Asta i tot ce si doreste un blogger: comentarii care surclaseaza postarea. La mine e chiar o epidemie de comentarii d astea in ultima vreme. Si tu , si Stella, si Bleumarinul…Anastasia, JT. Ma simt prost. Mai mult nu pot. Despre aspectele tehnice legate de blog, nu ma intreba. Cred ca blogspotul e net superior wordpressului. Scuza-ma, am vrut sa comentez la o postare de a ta si m au intrebat daca sunt robot. Atat de destept sa le par?

                    Apreciază

                    Răspunde
                    1. g g

                      păi, exact ce spuneam!
                      inclusiv faza cu setarea aia cu robotu’.
                      două chestiuni: la ce anume ai ratat comentariul și 2. stela si naitmeru’ nu au postări?

                      Apreciază

                    2. g g

                      ba da, ai ratat-o. știi de ce? pentru că în pofida faptului că ai o identitate blogistică (sper să fie corect cum spun), ai preferat să vii ca anonim. exact așa ai fost tratat. 🙂
                      până la urmă „ai deschis ușa aia către solilocviu”, dar după ce te-ai asigurat că ai și auditoriul pregătit. este superb așa! tocmai am citit ce ai ‘comentat’ la ultima ta postare, dar prefer să îți scriu aici, pentru că aici m-ai băgat într-o înșiruire de care nici măcar tu nu ai ajuns conștient.
                      eu nu cunosc pe absolut nimeni dintre cei amintiți sau dintre cei de aici. tu, în schimb, se pare că da. curios, chiar și pentru mine, pentru care imprevizibilul este cel mai bun prieten. și-ncă ceva: nu mint și detest minciuna, mai ales aia împachetată în lamentări, oftaturi și tremurat de gene. un astfel de areal este plin de așa ceva.
                      practic, m-am nimerit într-un loc, într-un moment nepotrivit, dar măcar am bunul simț de a-mi asuma asta, nu să mă fac că plouă sau să dau bir cu fugiții.
                      văd că ești derutat până la confuzie de replici pe care ți le-am azvârlit pe aici, am remarcat că nu prindeai ghidușia, umorul, jocul de cuvinte etc, dar pentru lămurirea ta plictiseala aia de care aminteam ținea de anumite comentarii ale celorlați care se perindă pe aici.
                      atâta vreme cât ți-am spus direct că apreciez ce scrii, te rog să respecți asta – crede-mă, nu am zis-o multora. dacă m-am și băgat în asta nu este pentru a-ți lua la puricat textele, ci pentru a ne juca pe marginea lor. este cu totul altceva, pentru mine jocul-joaca înseamnă hârjoană mentală, ideatică, cum vrei. de aceea te-am invitat pe blogul meu unde comentariile sunt la liber, intrarea așișderea, pentru a te desfășura cum dorești. tu și ceilalți. nu văd de ce și de unde atâta încrâncenare, atâta îndârjire, atâta super atenție pentru niște detalii fără semnificație, doar dacă scopul și sensul acestor areale este altul decât acela, paradoxal nu?, de a fi și manifesta liberi.
                      și, ca să termin, dacă aveai și ai ceva să-mi transmiți, am rugămintea s-o faci direct; nu te mai folosi de ‘cârje’ însăilând dialoguri cu alții, pe care îi consideri prieteni, doar pentru că nu ai înțeles că o altă mână întinsă, din partea unui străin, nu este pentru a te lovi sau a te speria.
                      ai un coniac promis la mine, oricând.

                      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s