Poveşti nemuritoare (1)

„( …) Adevărata viaţă e în altă parte. Suntem însă în lume. Metafizica se iveşte şi se menţine în acest alibi. Ea este întoarsă către „altundeva” şi „altceva” şi „altul”. Apare ca o mişcare dintr-un „acasă ” pe care-l locuim şi îndreptată către o „străinătate”, către un dincolo.

(…) Dorinţa metafizică tinde către cu totul altceva, către cel absolut altul. La baza dorinţei, potrivit interpretării obişnuite, s-ar găsi nevoia, dorinţa ar marca o fiinţă săracă sau incompletă sau căzută din măreţia trecută. Dorinţa ar coincide, aşadar, cu conştiinţa a ce s-a pierdut. Ea ar fi în mod esenţial nostalgie, dor de întoarcere. Astfel formulată însă, ea nici n-ar bănui măcar ce e cel cu adevărat altul. Dorinţa metafizică nu aspiră la întoarcere. Se vorbeşte cu uşurinţă de dorinţe satisfăcute sau de nevoi sexuale, morale şi religioase. Dragostea însăşi e privită ca o foame sublimă. Dorinţa metafizică are o alta intenţie. Ea vizează ceea ce se găseşte dincolo de tot ce ar fi simpla satisfacţie. Cel dorit nu împlineşte dorinţa, ci o adânceşte. Dorinţa metafizică se hrăneşte cu propria foame. Ea nu anihilează distanţa. E un raport a cărui valoare stă în îndepărtare.

(…) Dorinţa metafizică nu mai e cerul, ci Invizibilul. A muri pentru cele nevăzute, iată metafizica. Însă aceasta nu vrea să spună că dorinţa se poate lipsi de acte. Doar că aceste acte nu sunt nici încheiere, nici mângâiere, nici liturghie ”

Emmanuel Levinas – ” Totalitate şi infinit. Eseu despre exterioritate” -Ed. Polirom, Iaşi 1999, pag. 17-18

14 gânduri despre „Poveşti nemuritoare (1)

  1. lucillette

    Între „acasă” şi „străinătate” se află un parcurs plin de dorinţe.
    Dorinţa (de orice natură) propulsează. A fi şi a vrea(a dori) – caracteristici decisive în existenţa noastră – conduc spre „acte” percepute chiar invers decât în metafizică.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Dorinta are o pozitie centrala in orice fiinta omeneasca. Ca atare cere o recunoastere absoluta sub forma de apreciere sau iubire. De aceea e si motorul lumii. Nu are legatura cu lumea pura a Ideilor. Dorinta are legatura cu aspectul cantitativ al Fiintei. Metafizica cu cel calitativ. Nu se exclud, nu se intrepatrund.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  2. calinakimu

    Metafizica are un mare avantaj…nu poate face nici un rău, dar nici bine. Este doar jocuri de cuvinte fără efecte. Dacă nu poate face nici măcar(?!) rău, este evident inutilă.

    Apreciază

    Răspunde
    1. castanman Autor post

      Metafizica desemneaza realitatea care sta dincolo de universul naturii sensibile. Platon, cu multa luciditate, deosebeste net lumea naturala si coruptibila de cea incoruptibila a Ideilor, o lume a puritatii fiintei. Am vazut in postarile tale ca incerci sa sarjezi cu fiinta etern incoruptibila si transcendenta. E la granita cu metafizica. Si nu cred ca ti se pare inutil ce faci. Stii ca in determinarea raporturilor dintre lumea fizica si cea metafizica, ganditorii, precum Augustin sau Toma d Aquino, au fost primii care au introdus problema creatiei, de origine biblica.Pasesti fara sa ti dai seama in universul metafizicii, Caline.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. calinakimu

        Orice etichetă vine din condiționările educației, a prejudecăților, a trecutului ca memorie. Eu vorbesc despre REALITATE, de acea realitate unică ce transcede mintea contrafăcută, care nu lasă spțiu/timp între subiect și obiectul observației. Este vorba despre percepția directă, fără șabloane, fie ele filosofice, metafizice sau teozofice. Nu mă interesează ”gînditorii”, cei care trăiesc în lumile iluzorii ale imaginației, o imaginație condiționată de procesarea trecutului.
        Ființa ESTE pură, este perfectă, dar suntem încă orbi să realizăm această realitate. Este nevoie de acele organe spirituale de care vorbește Iisus…ochi de văzut și urechi de auzit. Ele se dezvoltă prin cultivarera sensibilității. Lumea ”naturală” nu este coruptibilă, noi suntem astfel și suntem astfel din cauza ego-ului care ne controlează cu ajutorul găndurilor contrafăcute.
        Mintea ne este plină de cunoaștere căpătată, nu experimentată, suntem ”bogați” cu duhul lumii acesteia, o lume profund egotică, adică iresponsabilă, ignorantă, inconștientă… și săraci sufletește, adică neiubitori, izolați, confuzi.
        Creația în viziunea biblică este copilărească, iar interpretările sunt pure invenții.
        Lumea este UNA singură, chiar dacă se află pe diferite niveluri vibraționale. Despărșirea între fizic și metafizic, este forțată. Există un centru și o periferie ca extensie a CENTRULUI.
        Oricum…subiectul comportă o dezbatere amplă…cu argumente, zic eu, complementare, nu neapărat contrari.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
  3. castanman Autor post

    Inteleg (poate gresit) ca tu vezi lumea ca dependenta in mod absolut in propria existenta de hotararea divinului ( a Centrului si a perferiei ca extensie a Centrului, aducandu-mi aminte de o alta chestie, punctul nu apartine liniei, e o limita a ei). , facand astfel posibila relatia Dzeu-lume nu ca suma intr-un sens cantitativ a celor doua straturi ale fiintei,ci ca o relatie calitativa, adica o relatie in care lumea, care e altceva decat Dzeu, nu il ajunge pe Dzeu ( in ordinea fiintei), fiind o creatura a lui. Lumea ar atinge pe Dzeu daca ar avea o existenta indepedenta fata de el.. Lumea se deosebeste de Dzeu printr-o carenta de fiinta si nu printr-o fiinta de alta natura. A gasi in natura diferita a fiintei un criteriu de definire a lumii ar insemna sa cadem in formula paradoxala Dzeu + lume= Dzeu

    Apreciază

    Răspunde
  4. zaraza26

    Aseara am rasfoit putin blogul tau si m-am oprit la acest articol. Era prea tarziu sa mai inteleg ceva si desi mi s-a parut greu pentru mine, am lasat pagina deschisa si laptopul s-a inchis asa. Dimineata am deschis laptopul, am citit o fraza, doua din acest articol si am ramas un pic sau mai mult stupefiata. Se mula perfect pe ceea ce gandeam de cand m-am trezit pana atunci. Da, metafizica este domeniul unde ma simt ca acasa, dar in felul meu, desigur. Poate sunt conceptii prea profunde pentru mine uneori, poate ma pierd pe drum citind dezbaterile metafizice, dar eu vad in metafizica ceva la fel de real ca scaunul pe care stau. Si este si imperios necesar ca omenirea sa invete ceea ce inteleg eu prin metafizica, pentru a-si face viata mai usoara si societatea in ansamblul ei, o societate mai mult decat placuta.
    In alta ordine de idei, dimineata imi venea sa strig la toate raspantiile: Isus a venit cu o tema precisa. Aceasta nu includea adevarul absolut, ci o partiala revelare a adevarului. Umanitatea trebuia sa urce o treapta si atat. Cei cativa care ar fi patruns adevarurile absolute ramaneau in continuare, inca cel putin doua mii de ani, prea putini ca sa schimbe umanitatea . Isus si-a exprimat ideile in pilde, metafore, comparatii. Tot asa cum copiii afla despre procreerea lor doar ca ii aduce barza. Insa in alta etapa a vietii afla adevarul. Si oare cati stiu ce se petrece in detalii? Dar ne inmultim fara probleme… deocamdata. Iad nu exista, demoni nu exista, rai nu exista. Toate sunt metafore ca sa explice niste realitati intr-o anumita perioada a dezvoltarii constiintei umane. Iadul, demonii, raiul reprezinta o realitate metafizica. Gandurile noastre, care pot (si asta fac in conditii anumite) sa modeleze universul, societatea si viata noastra, sunt parte din metafizica.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s