Scrisori (11)

Iubito, ia ruleta și compasul și vino repede, e belea mare, i-au prins pe pământeni cu falsuri in declarații, Everestul nu mai e cel mai mare, măsurat de la centrul sferei ăsteia bombate, cică e un oarecare Chimborazo, ne-a pus dracu să ne dăm mari, să declarăm dragostea asta „cea mai”, sigur ne vor verifica, e un afront impardonabil adus cenușiului ce-am făcut noi, pune ruleta pe începutul cuvintelor de azi-noapte și vezi până unde se aud, lasă ecoul, îl vor verifica cu Schrodinger, doamne, păcat de ecuația aia frumoasă c-o folosesc în scopuri administrative, cu trupurile e mai greu, nu accepta ăștia termodetectorul pentru temperatură, mergem pe arsura buzelor, aș folosi și retina ca probă, nu știu dacă îl pot chema și pe neamțul ăla bătrân ca martor, până la urmă fiecare adevăr omenesc este doar o eroare irefutabilă, hai, iubi, grăbește-te, deja a apărut o contestație cum că noi nici măcar n-am fi, ne-am inventat doar pentru a justifica o iubire atat de mare, ciupește-te, e cea mai empirică și sigură metodă de verificare ontologică și ontică, sigur îți va rămâne semn, dacă ești…

Inutilitatea miracolului

Toată lumea știe că pe ambalajul miracolelor originale scrie clar că-s de unică folosință. Nimic mai enervant pentru un biped inginer, cu gena de vânător-culegător neatrofiată. Nu tu o reparație, niște piese de schimb ori posibilitați de returnare în 30 de zile. Ce dracu să faci cu miracolul când nu știi nici măcar firma care trebuie să-l pună în funcțiune sau să-i asigure garanția? Netul zice și că cele mai multe sunt expirate și că au în componența lor urme de dezamăgire, fapt ce le fac(e) improprii consumului. Iar terapiile de contingența pentru care au fost strict construite au fost înlocuite cu imitații ieftine, de comportament simulat. Acest fapt a dus la o scădere puternică a cotei de miracole alocată muritorilor cuprinși în intervalul deschis maimuță-înger. Neexistând nicio autoritate care să reglementeze producerea, alocarea și  folosirea acestor produse, există riscul apariției unor grave discriminări. Mie, de exemplu, mi-au fost alocate doar câteva : o zapadă, un cireș în floare, o noapte cu cortul și una, două iubiri. Menționez că iubirile, deși făceau parte din gama premium, prezentau mari vicii de fabricație, dovedindu-se foarte fragile și casante

Under a violet moon

Istoria lumii, de dinainte și de după Christos, va consemna că aceasta n-a fost o iubire, ci doar un desuet război pentru dreptul de proprietate asupra celor mai banale teritorii, longitudinalele și latitudinalele „mneața” și „noapte bună”.

Cetățenii onorabili vor căuta eroii pe wiki și vor găsi că erau oameni cumsecade.

Ea era proprietara pi-ului unui cerc în care el își depozitase artefactele sufletului și bastonul alb cu care rătăcea orb prin cetate.

El era un homelles  căruia îi plăcea să strângă rouă, doar pentru a număra răsăriturile.

Amândoi aveau buzele umede de sângele întâmplărilor nenăscute, le plăceau să jefuiască timpul. Pe vremea lor, finitudinea nu era păcat si îndoiala vierme.

Istoria lumii, de dinainte și de după ei, va consemna rece, statistic, cu o mică aromă de Saramago, că moartea a ucis mult mai puțin decât oamenii.

Ubique et nusquam

Singurul meu viciu, rarele tale cuvinte glazurate cu de omnibus dubitandum est, mi-arată că limita dintre noi rămâne Neștiutul, unul dedus din chiar ființa ta eterna și neschimbată, aristotelică aș spune, doar pentru a-i enerva pe păzitorii filozofiei și ai rațiunii pure, cei care știu ca grecul nu s-a gandit la o femeie. Da, dar eu sunt un biet nebun convins că tu nu ești decât o disperare a gândului Și că în timpul liber îți place să tapisezi cu oglinzi camera mizeriei mele individuale. Că esti ireductibilă. Și incomprehensibilă. Relativă. În niciun caz un nonsens.

Actio-passio

Dumnezeu nu e profi. E doar un tip de gașcă, știu sigur asta, după o absență destul de lungă vine și, hodoronc-tronc, împarte cu mine o gagică făcută doar pentru el. Pentru atunci când își va bea cafeaua. Sau când va fi trist. Mi-aduce aminte de filmele alea rusești, de război, când își împart camarazii țigara.  Cred că e și sentimental. Mai ales de cînd imi demonstreaza că în natură nu sunt salturi. Doar Căderi. Maiestuoase, ce-i drept. Deși procedura de sistem îi interzice să se bage în astea lumești. Și să sharuiască atribute-predicat. Cum să te mai proclami făuritor al ordinii când îmi arunci în brațe cei mai perfecți sâni de la Eva incoace? Dezordine și daune totale, Domnul meu, muritorul din mine nu poate nici măcar să-si astupe ochii cu ideea aia perimată a Aquinatului- totul e de la  Dzeu,  totul există doar în măsura în care participă la existența acestuia. Pentru că  finitudinea m-ar scuipă in față.

Das Wahre ist das Ganze

Hei, mate, nu vezi că nemurirea se micșorează cu fiecare zi? lasă dracului așteptarea, feedbackul nu va veni niciodată, dacă nu știi când să ucizi o iubire, nu meriți să o trăiești, nu-ți mai permiți adevăruri cu pojghiță de scepticism, toate femeile sunt acoperite de prima teorema a lui Gödel, sunt nedemonstrabile și nonrefutabile, nici măcar negația lor nu poate fi demonstrată, universul lor e indecidabil și incomplet  sintactic, așează-te la masă cu mine ( sună ca-n Upanișade, hmm), vino fără trusa aia de scule prin care transformi în liturghie toate banalitățile, îngerul e puternic nu prin puritate, ci prin aripi, poate intra în mocirlă până la gât, dar se poate extrage când i se scoală, hai, nu-mi ține teoria aia veche legată de sexul îngerilor, nu ți-e dor de femeia aia terestră, nereflexivă, întâmplare, ce ți poate oferi totul, inclusiv, la sfârșit, o cheie la ospiciu? nu te-ai săturat de femeile poezie, sonet, formă fixă, stii cum încep și cum se termină, alea care te iubesc atât de mult încât nu-ți vor mai lăsa niciun colțișor de iubit singur? nu ți-au ajuns femeile alea mistice, ce erau în stare să anuleze dezastre, extrasenzoriale, ce te făceau să crezi că ai putea fi victima unei șarlatanii?, hai, mate, uită totul, trăiește clipa asta cu voluptate, aruncă imperativele morale, știi bine că nu trebuie să-ti pese de dumnezeu mai mult decât îi pasă acestuia de tine.

Briciul lui Occam

Ea îmi zice „bună dimineața” întotdeauna la ora 8 fix și pare că vine direct din a patra teza majoră a lui Wittgenstein- gândul e propoziția cu sens . E frumoasă. Cu obligații. Și cerebrală. Poate d-aia. Știe că cel puțin trei sferturi din cele 60 000 de gânduri generate zilnic de creierul uman îi sunt alocate și se răsfață. Cunoaște, conform manualului, că fericirea e o sumă de alegeri sigure, de așteptari asociate alegerilor riscante și de erori de predicție a recompensei și, totuși, pariază pe mine, cel mai elocvent reprezentant al dezechilibrului dintre posibilitațile finite și proiectele infinite. Ne rătăcim  toată ziua în banalităti crase. Poate pentru a mai confirma încă o teză majoră. Prima. Lumea e tot ce se-ntâmpla. Ea spune că e dragoste. E total diferit față de ce știam. Probabil un arhetip de iubire, neviciat și necorupt de vorbe și reziduri sentimentale. P-astea ultimele m-a forțat să le-ngrop, șoptindu-mi că trebuie să respectăm și  a șaptea, majoră, ultima, a Tractatusului….,- despre ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă. Cu fiecare zi trecută înteleg , aproape erezie, că miracolul nu mai e ceea ce nu se-ntamplă, ci prezența cuiva, care mă întreabă obraznic, cu tupeu, mă iubești? da sau nu? , anulând astfel tot ceea ce încercam să sintetizez wittgensteinean. Nu-mi rămâne decât briciul ăla vechi de cateva sute de ani, al lui Occam. Din structura și conținutul unei iubiri trebuie eliminat tot ceea ce e  lipsit de necesitate. Poate rămane întâmplarea.