Manuscrisul

Frumoasă ca o caligrafie arabă…Hmmm, superficială exprimare, maestre, femeia această e un întreg manuscris, caligrafie e doar șuvițele scăpate voit din agrafe, da, cârcotașilor, am scris cu „e”, așa cum ultimul existențialist ce putea schimba lumea a rostit paradigma aia care ne-apasă – l’enfer, c’est les autres, da, domnilor, e un manuscris averroesian, din ăla care împarte adevărul după credința și după rațiune, dând foc tuturor bisericilor și schilodind cabalele în care m-am învârtit anterior, făcându-mă să renunț la dorința de a fi zeu-muritor, e de ajuns să luminezi marginile indicibilului, manuscris îmbrăcat în piele, epidermă pe care o știi centimetru cu centimetru și care, prin pipăire, îți anulează amprentele și trezește în tine cea mai nevinovată dorință, aceea de a surâde, manuscris pe care îl vei citi întotdeauna invers pentru a-l înțelege, așa scriu arabii, de la dreapta la stânga, fiecare sfârșit de rând e un început, hai c-am dat-o în romanțe, răsfoirea manuscrisului n-are a face cu mecanica dragostei, e o chestie hegeliană de cercetare pragmatică a iraționalului și închidere a lui într-o rațiune lărgită, manuscris plin de asimetrii baroce, încărcat de sensuri care te sperie fiind pe jumătate adevărate, manuscris  foarte fragil însă, pe care, scăpându-l din mână sau din privire, îl poți distruge, neputând recupera din el decât banale pagini pe care le poți folosi ca semne de carte în lecturarea imensei enciclopedii a absenței.

Scrisori (5)

Pot să-mi iau locul lângă tine, pe stea? Da, spuse prințul, ești prietena mea, e doar o poveste. Ne cunoaștem, ne-am întâlnit într-o zi pe pământ, eu mergeam pe parte a lui, tu pe cealaltă. Tu erai așa și pe dincolo, erai ca toate femeile, uite că ți-am reținut chipul, eu m-am emoționat și ți-am spus ceva cu mâna pe inimă, dar n-ai vrut să mă crezi, ai întins mâna, ai dat de un nor, eu am cuprins de umeri o frunza, unii te văd numai pe tine, alții mă văd numai pe mine, ne suprapunem atât de perfect încât nimeni nu ne poate zări deodată și nimeni nu îndrăznește să locuiască de unde putem fi zăriți amândoi, sângele duce zvonuri de la unul la altul, cum ești?, dacă ridic brațul și-l întind mult înapoi îți descopăr clavicula dulce și, urcând degetele îți ating sfintele buze, apoi brusc se întorc și îmi strivesc până la sânge gura, dacă o să vrei să mă uiți ascunde-te de lună, îți va aminti cum am mers prin lumina ei cu picioarele goale, dacă vrei să mă uiți, nu încerca să mori, mai ales nu încerca să mori.

 

cassian    sorescu    blandiana

Messuferita

Hei, fată, oprește-te, nu mai hoinări goală prin gândurile mele, impudico, obraznico, nesuferito, ai putea răci și habar n-am să-ți fac un ceai, știi, eu mi-am pierdut vremea înălțând zmee pe plantațiile dezamăgirii, nu-ți mai undui coapsele căutând o misterioasă frecvență  de rezonanță, ai putea să-mi verși cafeaua, cea mai importantă chestie din ritualul meu voodoo de exorcizare a nopții… și nu voi mai putea să te alung, la radio am aflat ca au interzis convorbirile telefonice, prea multe cuvinte suspendate în aer, au început să se împiedice îngerii în ele, aștern speriat ultimile cuvinte pe o coală A4 și mă prezint la primul oficiu poștal cerând o sticlă cu timbru, e vorba doar de un naufragiu, oficianta îmi spune senin că nu mai am dreptul la mări și oceane, e important, duduie, mesajul acesta, biata femeie îmi verifică  cota de mesaje alocată și se îngrozește, nesuferita de la adresa de destinație a devenit messuferită, Inchiziția ne  așteaptă cu  mărturisiri complete, suntem declarați eretici ai clipei, fugi sau măcar ascunde-te sub tricoul meu, o, mistico și senzorialo,  nu te mai ridica pe vârfuri și nu-ți mai țuguia buzele, -omul nu poate concepe infinitul-, minți Aquinatule, împrumută tricoul meu și o sa arunci toată filozofia , e totuși un moment solemn, ne vor arde pe rug alaturi de  yahoo-ul ăla prăfuit, hai sa nu-i dezamăgim ascunzând cuvinte.

Patologia sufletului. Pliurile

Inițial, Leibnitz i-a spus sufletului monadă, dar, îndrăgostindu-se, a revenit, realizând că e o stare a Unului dezvăluit sub forma unei serii, cu puterea de a învălui și dezvălui, pliurile rezultate nefiind decât interfața cu lumea. Matematica îi permitea să le considere o serie convergentă infinită, pe când metafizica le închidea într-o unitate reductibilă. După 40 de ani pliurile devin maligne și încep să aibă legătură cu serendipitatea. Agenții patogeni ce provoacă pliurile au un spectru larg, de la regina Isabela care, ridicată pe vârfuri, îl pupă cu foc pe Columb  și-i spune șoptit că dacă pământul pe care-l caută nu există, Dumnezeu îl va crea pentru a-i răsplăti îndrăzneala, până la banala amantă a lui Schrodinger, care, într-o cabană uitată în Alpi, îl face p-ăsta ( nimeni nu știe cum ) să găsească cea mai sublimă ecuație din fizică, ecuația de undă. Simptome ale malignității pliurilor sunt și constatările regulate, nu țin de serendipitate, că libertatea de a fi indiferenți nu ne salvează de condiționalități, viața nefiind decât încă o tentativă ratată de a fugi.Până și la un trib din Australia sunt semnalate elemente patologice, aceștia scoțând din uzul  limbii lor, și așa destul de sărace, câte un cuvânt la moartea unui membru.Nu știu dacă simpla constatare că nu pot dona doi euro prin SMS în campania de interes național pentru ” Cumințenia pământului”, dar aș face un leasing imobiliar pentru ” Mademoiselle Pogany „, are legătură cu pliurile sufletului. Mai ales că cea care i-a pozat lui Brâncuși îi era amantă și o unguroaică get beget

Muzeul

De câteva nopți, o femeie intră în muzeu, într-un mod misterios, și șterge de praf exponatele. Le mută sau le aruncă la coș după principii absolut personale. Ciudat e că sistemele de alarmă n-au reacționat, nesemnalizând intrusul. Pe monitoare se vede clar cum își lasă papucii la intrare și într-o ținută absolut indecenta, pantaloni de pijama și tricou de vară, palpează cu sfârcurile țâțelor rafturile pline de vestigii. Bănuiesc că mai și fură, a dispărut artefactul unei iubiri nebune iar manuscrisul acela valoros ce conținea istoria marilor dezamăgiri, multiplicat și distribuit gratuit tuturor la cumpăna anilor , nu mai e de găsit. După forma sânilor și viteza de cădere a pleoapelor s-ar părea că nu e muritoare. Autoritățile s-au sesizat în urma reclamației mele alarmante privind potențialul de distrugere al acestei femei,  au cercetat și mi-au dat asigurări că nu e nimic ilegal. E doar un executor legal ce pune în aplicare declararea constituțională a dreptului la uitare. Toate muzeele de acest tip vor deveni montagne-russe-uri . Unele destul de spectaculoase, în care nu va mai fi de ajuns să-ți ții respirația, ci și de mână pe cineva

Magicianul

Magicianul își strânse în valiză ultimile și cele mai de preț instrumente, cuvintele, erau stricate,  mutilate de absurdul existenței, lumea crezuse că erau butaforie și procedase în consecință cu ele, aruncă, zâmbind, la coș telefonul, numai poștașul și banca pot suna de două ori fără a cădea în ridicol, fusese la un pas, acum era destul de liniștit, învățase că nu există singurătate, doar oameni ce te fac să te simți singur, a dracu’ viața asta, îmbâcsită de indiferență, nu-i bai, e veche chestia și se întâmplă cu lucruri mult mai importante din univers, zece ani i-au trebuit lui Tolstoi pentru începutul ăla superb al ” Învierii „, cu indiferența lumii la sosirea primăverii, fumă pasional ultima țigară, dreptul sacrosanct al condamnatului la viață, alergă câteva gânduri între migrația sufletelor și veșnica reîntoarcere a aceluiași, murmură doar pentru sine că și Schopi (enhauer) și Nietzsche o luaseră în freză cu teoriile lor, o femeie plecată e o altă femeie, intră în cabină și încercă să se demachieze, rămase surprins, pe obraji avea pictate două lacrimi, în ultimul spectacol jucase, fără să vrea, rolul clovnului.

Hater

Urăsc vecinii libidinoși, ascunși în spatele ușilor de placaj ieftin,  ce-ți ascultă mersul pe scări și salivează, dimineața și seara, ritual antidescântec și antirutină făcut de tine cu atâta pasiune încât scările au orgasm sub pașii tăi.

Urăsc liceenii cu coșuri ce-ți privesc insistent sânii la semafor  și aleargă apoi să se masturbeze în baie.

Urăsc holurile ce inspiră aroma de cafea, țigară și rollon risipită în exces de tine, acum când toți spun că rezervele pentru supraviețuire ale Terrei sunt pe sfârșite.

Urăsc măcelarul ce-ți vinde carnea pe care o frămânți în mâinile tale ca pe cele mai frumoase coapse ce ți-au trecut prin pat.

Urăsc mărul acesta ce poate oferi buzelor tale cel mai minunat gust