Duminică, la prânz

Suntem atât de jalnici ca păzitori și administratori ai Creației!

Un tip vrea să se sinucidă și intră în cușca leului. Leul vrea să trăiască și atacă omul. Cei de pe margine împușcă leul. E doar o variantă reală de răspuns, ambiguu, la întrebarea dacă viața este valoare sau bun. Fizica și chimia ne spun că suntem un conglomerat de molecule. Biologia spune c-am fi tot un conglomerat, dar de celule. Clar avem doar constatarea, pe propria piele, că omenirea e o „gașcă egoistă, hrăpăreață, banală, penibilă, răutăcioasă și teluric repetitivă”. Augustin a mai pus concupiscentia iar Anselm librum arbitrium. Omul finit a mai adăugat îndoiala că un Dumnezeu fără corp n-ar avea de unde ști durerile unui „întrupat”. Acesta, orgolios, după lungi ezitări, ca o mea culpa sau ca o etalare a puterii, ne aruncă dragostea, să o sfâșiem sau să ne sfâșie.  Apoi, speriat de  posibila uitare de sine și a orbirii muritorilor, și-o ia înapoi într-o singură clipă.

Comfortably Numb

 

Scrisul pe wordpress nu e decât o reacție de apărare. Împotriva condiției umane. Sau o formă de penitență. Le-am încercat pe amândouă. Sau, mai bine spus, le-am încurcat pe amândouă. Nu mi s-a materializat niciun înger pe aici. Poate doar pentru că noi, bărbații, îl urâm pe Dzeu. E de la Melvile citire. Prea stă la masă cu învingătorii. Am încercat să înțeleg textele celorlalți folosind deconstrucția lui Derrida, să mi se releve ne-auzitul sau ne-ganditul. Am sfârșit într-o interpretare simptomală, gen Althusser, încercând să descifrez ceea ce nu poate fi citit. Nici cu iubirile n-am dus-o mai bine. Au durat atât cât preconizasem, mama ei de logică.Le-am trăit, însă, intens, bălăcindu-mă în ele ca un copil la prima ploaie. Niciodată nu mi-a părut rău de noroiul uscat după.

Duminică, dimineața

Într-o dimineața vei descoperi că există o femeie care te va face să iubești viața asta de căcat. Te va păcăli cu o îmbrățișare să curbezi și mai mult spațiul neeuclidian și să uiți că pământul e doar o o piatră infectată cu organisme vii. Privirea ei va face eșecul un biet termen al paradigmei cunoașterii, naufragiul posibilităților în insuficiența infinită a ființării, cum spune Jaspers nebunul. Sărutul ei te va obliga să nu-ți pară rău că ai folosit acest cod în descifrarea lumii. O dimineață în care vei vrea să înțelegi marea anomalie a ființelor din jur, cele care se pot ține de mână până la moarte, și să afli că nu e decât o simplă tehnică de eliberare a voinței și a durerii ce conduce la contemplarea nimicului, la nirvana. O dimineață în care o femeie devine dumnezeul tău de împrumut și te cheamă la viață iubindu-ți slăbiciunile. Și, mai ales, păcatele.

Motiv emotiv

Când eram tineri, copacii erau mai înalți, dragostea nu se ambala în PET și minciuna o striveam sub călcâie. Ne povesteam viața și ne împrumutam durerile maligne unul altuia, durerile flotante, le spuneam râzând, fiecare clipă era un carnaval fără măști iar noi simple gradații ale timpului. Îngeri erau doar cei pictați de Caravaggio, desculți și zdrențăroși, rătăcind prin taverne, iar materia se reducea la cuvintele de neînțeles șoptite după o noapte de dragoste. Știam că poezia nu vindecă nimic și trimiteam lungi cărți poștale, din baie, de la ceașca de ceai, de la băcănie, din tramvai, de la policlinică, scrisori către niciunde, doar pentru a vedea dacă pământul e rotund. Eram datori vânduți timpului  și într-o zi am început să ne grăbim. De atunci, istoria lumii n-a mai consemnat decât simplul fapt că o femeie, o dată pe săptămână, scrie poeme, strigăt de lehuză virgină.

Iosif și frații săi

Apofatic, nu sunt virgin și nu-mi plac ipocriții. Catafatic, îmi plac femeile, nu ca oițe ale Domnului, ci ca mistere ale existenței, răzvrătite, îndărătnice și imorale. Ergo, sunt un om simplu. Și normal. Pe wordpress am început să scriu conștient că acesta e o fereastră pe care nu va intra numai lumina, vor intra și muștele. Un psihopat, atârnător pe mai multe bloguri, Iosif, după ce i-am interzis orice comm pe blogul meu pentru că mă fredona la melodie cu o gamă largă de tâmpenii, îmi trimite un link către niște comentarii abjecte ale unor doamne cel puțin frustrate, comentarii legate și de umila-mi persoană. Precizez că doamnele nu-mi erau străine, comunicarea cu ele încetând, însă, cu mult timp în urmă, din motive ce nu interesează. Pentru ce a trimis Iosif, preacuratul, doar acel link, fără să pomenească, cum o face, la trei cuvinte, numele Domnului? Habar n-am, bănuiesc că a fost o răzbunare din categoria  ” Aha, știu ce-ai facut astă-vară..”. Îl iert, punând totul pe seama educației sale precare, recunoscută de dânsul pe unul din bloguri, și-i spun un bărbătesc ” du-te dracului! „. Ce mă deranjează e comportamentul acestor doamne, ce se pretind educate prin declararea cu emfaza ca sunt doctorande în litere și au joburi cu aromă de intelectualitate. Nu voi accepta niciodată sa fiu târât în abjecțiile lor, chiar dacă sunt răsturnate în latrina wordpresului, atât timp cât am încheiat comunicarea cu ele, clar, de foarte mult timp. Revenirea obsedanta, cu precizări, ciclic, arată că au anumite tulburări de comportament și nu pot să le adresez decât un călduros „sictir”. Nu vă oripilați, e un termen învățat de la ele și e legat de compătimire, în greaca veche.

Rugăciune

Doamne, dă-mi împrumut un giga de net și-o țigară, ho, nu te mai holba, știu că fumezi, când ești supărat, ascuns după măr, și vino lângă mine să discutăm neresentimentar, ca de la bărbat la bărbat, d-ăștia adevărați, care au mușcat din iubire, trădare, dezamăgire sau furie, nu contează ordinea, oricum le-ai pune, îți iese de-un suflet, hei, oprește-te, nu mă trimite la psiholog, pe tine te mai pot minți, ăla cu două cartoane și trei întrebări scoate tot din mine și n-aș vrea să se afle că încă mai pariez la ruletă pe roșu, n-o fac pentru câștig, ci doar pentru orgasmul ăla al resemnării,  știe și crupierul și îmi dă întotdeauna jetoane din raftul cu versuri, raft pentru loseri, cineva mi-a spus că pot fenta sistemul ăsta dacă fac rost de o stea căzătoare, de unde să mai iau?, le-ai prins pe toate în lespezi mari de timp, mare risipă, meștere, nu pot să stau la coada aia de muritori petiționari ce-au ratat Perseidele, ăia vor altceva, fă, bre, un birou separat pentru rătăciți, scoate-ți îngerii ăia puturoși la treabă, nu vezi ce coadă e și la uitare?, bine, las-o dracului, știu că ai alte urgențe…a, să nu uit, nu mai veni spre mine îmbrăcat în costumul ăsta business, de biserică, sunt un muritor second hand, vino casual, cu o mantie tomistă.